Lucrăm încălțăminte la comandă de la 10 dimineața la 10 seara pentru ca produsele noastre să dezvăluie și să potențeze THE TRUE YOU.

Te însoțim zilnic în aventurile tale! Fie că ești candy girl, 24/7 business lady, party aficionada sau amazing mom. Ne îngrijim să producem după măsurile pe care ni le lași și în culorile, texturile la care râvnești.

Îţi livrăm atât în România, cât şi în orice altă ţară a Uniunii Europene! Rambursul e posibil doar în România. La comenzi locale mai mari de 1.000 lei, e obligatorie plata cu cardul. (vezi AICI detalii pentru livrare şi retur)

Ne ia circa trei-patru săptămâni să îți livrăm ce ai comandat standard sau pe măsura iar, dacă sunt întârzieri în atelier — totul fiind hand made, din piele naturală —, te anunțăm din timp, fii fără griji! Răbdarea face minuni: și la artizani, și la cliente.

Scrie-ne oricând pentru orice la vreau@lumealapicioare.ro, acolo suntem mereu pe recepție. Pentru acuratețea și eficiența suportului nostru, preferăm comunicarea prin email.

Poate visezi la un model anume sau la o culoare pe care nu o regăsești încă printre opțiuni. Poate ți s-a pus pata și vrei 10 perechi la care ai merita un discount reconfortant pentru nebunie 😉 Poate vrei sfaturi legate de ce pantofi Password s-ar asorta la garderoba ta de sezon. Sau poate, pur și simplu, nu mai știi la cine să apelezi ca să dai de un instalator bun în Capitală… 😀 O rezolvăm noi și pe asta!

Vei găsi aici foarte des modele noi și, mai ales, texturi noi în mostrare. Vei putea chiar să propui și să votezi ce urmează să apară în magazin, dacă vei fi mereu conectată la Password | Lumea la Picioare pe Facebook şi pe Instagram.

Repetă după mine: MERIT PANTOFI NOI!

Răspunsuri rapide la cele mai dese întrebări

1. Lucrăm EXCLUSIV ONLINE. Nu ținem stocuri tocmai pentru că executăm majoritar produse personalizate, în spiritul fiecăreia dintre cliente!

2. În sezonul de primăvară-vară, preluăm comenzi până la 1 iulie, livrăm și suntem activi online până în 20 iulie, apoi intrăm în concediu până în 20 august. În sezonul de toamnă-iarnă, preluăm comenzi până la 1 decembrie, livrăm și suntem activi online până în 20 decembrie, apoi intrăm în concediu până în 10 ianuarie.

3. Pentru a iniția o comandă, pornești din pagina modelului pe care ai pus ochii și apeși fie VREAU PRODUSUL FIX AȘA, fie VREAU MODELUL PERSONALIZAT. Apoi urmezi pașii din aproape în aproape, sunt două minute pe ceas până la finalizarea comenzii, nu mai mult. :)

Dacă îți dorești o pereche de pantofi pentru un eveniment anume, ia-ți o marjă de o lună pentru a-i comanda și primi la timp, cu bine! În perioada aprilie-iunie, de exemplu, producția e foarte încărcată și chiar avem nevoie de 3-4 săptămâni de execuție dedicată și livrare.

4. În momentul plasării comenzii vei primi un email de confirmare. Comanda va intra în producție în următoarea zi lucrătoare. ATENȚIE: doar în ziua plasării comenzii putem accepta modificări pe ea.

VREAU PRODUSUL FIX AȘA = comandă pe produsul standard (din prima poză din pagina de produs), nu pe produsele personalizate livrate de-a lungul timpului, pozate adhoc de noi sau de cliente și postate in pagina de produs, alături de cel standard, pentru exemplificarea customizării. Dacă butonul de „fix așa” nu există, înseamnă că nu mai avem în stoc pieile din care am executat produsul standard.

VREAU MODELUL PERSONALIZAT = comandă pe produsul personalizat prin selecția culorilor sau texturilor preferate din mostrar și prin indicarea tocului preferat, dacă în pagina de produs e comunicat că se poate lucra pe mai multe înălțimi.

În momentul expedierii comenzii vei primi un email care va anunța livrarea în următoarea zi lucrătoare.

5. Fiecare model are un mostrar dedicat, deci îl putem personaliza folosind culori și texturi din mostrarul lui, nu din mostrarul altui model. Dacă e indicat în pagină că putem lucra un model pe diferite înălțimi de toc, atunci prin personalizare îl putem lucra, fără probleme.

6. Mărimile noastre standard sunt mărimi standard EU, adică dpdv lungime aproximativă:

34 = 22.5 cm –> 35 = 23.3 cm –> 36 = 24 cm –> 37 = 24.6 cm –> 38 = 25.2 cm –> 39 = 25.8 cm –> 40 = 26.5 cm

Comandă-ți mereu ce mărime știi că porți la tipologia de încălțăminte aleasă iar, dacă ai dileme, comandă .5! Dacă știi că piciorul tău e special – ori foarte gros, ori foarte subțire – pentru numărul pe care îl porți, comandă pe măsură, lasă circumferințele pentru producție, pe lângă număr.

Odată completate datele piciorului în contul tău și plasată o comandă personalizată, folosim calapodul mărimii bifate și îl personalizăm respectând circumferințele la mont, rist, gleznă, gambă pe care ni le-ai lăsat. ATENȚIE: talpa nu se modifică, în cazul personalizării, adică nu se lățește ori îngustează! Lungimea este deseori luată greșit de cliente, din experiența noastră de lucru, din păcate, de aceea respectăm numărul bifat în primul rând și ne ghidăm după circumferințe în execuție.

Nu lucrăm mărimi diferite pentru aceeași pereche, dacă lungimile sau circumferințele picioarelor sunt diferite!

7. Pentru a-ți modifica rapid datele piciorului de la o comandă la alta, intră în Contul Meu, Profilul meu, Măsurile Mele. Pentru a scoate rapid din coș ceva, dintr-o comandă încă neplasată, apasă Shopping Bag din dreapta sus și apoi X de pe linia produsului pe care dorești să îl elimini.

8. Te poți plimba prin eshop folosindu-te de tag-uri; le găsești pe toate listate pe Home Page, le găsești și în paginile produselor prin care te plimbi. Sunt tag-uri care strâng produse după toc, stil, ocazie, jonglează cu ele! :)